Fișă de articol.

Image Alt

Die Kupferstück von Bela III - Kriegsprägung oder ein Ausrihtungsversuch auf Byzantinisches Wahrungssystem? / Moneda de bronz a lui Bella al III-lea – emisiune de război sau încercare de aliniere la sistemul monetar bizantin

Autori
Secţiunea
Limba de redactare germană
Descriptori
Excerpt În numismatica maghiară medievală există o apariţie cu totul neobişnuită pentru emisiunile monetare central şi vest-europene - monedele din bronz din a doua jumătate a secolului al Xll-lea. Este vorba despre două tipuri monetare care se deosebesc net de moneda tradiţională arpadiană şi care au apărut, aproape în exclusivitate, în descoperiri din bazinul intracarpatic. Unul din aceste tipuri, CNH-101/103, seamănă cu monedele musulmane, cu legende arabe, având pe ambele feţe o "scriere pseudo-arabă", ale cărei "litere" seamănă mult cu siglele de pe monedele maghiare din epocă. Al doilea tip de monede de bronz - CNH-98/100 - se apropie foarte mult, ca formă şi aspect de moneda bizantină, înrâurirea acesteia fiind evidentă. Nu numai aspectul ei o certifică, dar şi imaginea de pe monedă. Subiectul discuţiei noastre îl reprezintă tocmai acestă a doua emisiune din bronz.
Moneda CNH-98/100 are reprezentate pe avers două siluete de suverani şezând pe tron. Din dreptul capului personajului din stânga porneşte legenda "REX BELA", scrisă cu literele în afară, de sus în jos, în dreptul personajului din dreapta, tot de sus în jos, dar scris normal, apare legenda "REX STS". Totul este înconjurat de un cerc perlat, executat chiar pe marginea flanuluil monetar. Pe reversul monedei amprenta stanţei este mai mică decât pe avers, între cercul perlat şi marginea monedei fiind o porţiune lisă. Acest gen de ştanţare a monedelor era obişnuit pentru monedele maghiare din epocă. În câmpul reversului apare imaginea Fecioarei Maria, şezând pe tron, în mâna dreaptă ţinând un sceptru, iar stânga fiind strânsă la piept. Legenda "SANCTA
MARIA" începe din stânga capului spre dreapta. Totul este înconjurat de un cerc perlat. Pe avers toate exemplarele poartă diferite semne, sigle. Au fost revelate 60 de sigle care apar în 349 de variante. Majoritatea lor se întâlnesc şi pe alte emisiuni monetare arpadiene.
Reprezentarea iconografică este cu totul nouă în numismatica maghiară. În interpretarea imaginii de pe avers cercetătorii au căzut de acord că persortajul din stânga, "REX BELA", îl reprezintă pe regele Bela al III-lea, emitentul acestor monede. În schimb, identificarea personajului din dreapta, "REX STS", a generat mai multe controverse. Astfel, L. Réthy considera că avem de a face cu reprezentarea Iui Ştefan al IV-lea, G. Jeszenszky vede în el pe regele Ştefan al III-lea iar A. Pohl pe Sf. Ştefan, primul Sfânt patron al Ungariei, plasat pe monede după modelul monedelor bizantine. În ceea ce priveşte imaginea Fecioarei Maria de pe revere, şi această reprezentare este de influenţă bizantină, dar atitudinea de pe monedele bizantine diferă de aceea de pe emisiunile maghiare. În Bizanţ, imaginea Fecioarei Maria "Orans" a fost introdusă în timpul Iul Leon VI (886-912), mal târziu s-a introdus şi reprezentarea Fecioarei "Nikopoia", ţinând la piept un medalion cu portretul lui Iisus prunc.
Tehnica execuţiei imaginilor de pe avers şi revers este diferită. În timp ce pe avers chiar şi liniile lungi sunt executate punctat, pe revers întregul desen este gravat cu linii drepte. În cadrul materialului numismatic descoperit se disting exemplare frumoase, (CNH-98), executate cu acurateţe şi tăiate îngrijit în jurul cercului perlat de pe avers: exemplare neglijente, (CNI I-99), grosiere, cu literele din legendă amestecate: exemplare "tunse", (CNH-100). De asemenea, au fost revelate numeroase falsuri de epocă, din metal gălbui sau albicios, precum şi efectuate din argint inferior, există şi exemplare aurite, gălbul-albicioase sau roşitice. O bună parte din aceste monede sunt concav/convexe. Numeroase exemplare sunt tocite, fapt care, alături de numărul mare de ştanţe folosite, de schimbările dese de sigle şi de cantitatea mare de monede descoperită izolat, ne îndeamnă să apreciem că acestea au fost emise şi au circulat o perioadă îndelungată.
Ca locuri de descoperire remarcăm centrul şi sudul Ungariei, mai ales Câmpia de sud-est a Tisei; Banatul şi Transilvania, în România. U n număr mic de astfel de exemplare a fost găsit şi în sudul-vestul Slovaciei precum şi în nordul Serbiei. Emisiunile de bronz ale lu Bela al III-lea reprezintă monedele arpadiene cele mai frecvent întâlnite în descoperiri.
Pentru a vedea cum a fost posibilă această apariţie singulară în rândul emisiunilor monetare maghiare, vom trece în revistă relaţiile dintre regatul Ungariei şl Imperiul bizantin la acea epocă, analizând pe scurt condiţiile care au favorizat emiterea acestor monede. Sosirea şi aşezarea maghiarilor în Pannonia şi, mai ales, organizarea lor, la începutul secolului XI, într-un stat centralizat, au răsturnat echilibrul de forţe existent în Europa sud-estică. Bizanţul a fost obligat, o perioadă îndelungată de timp - secolele Χ-ΧΙΙ - să depună eforturi permanente în vederea restabilirii acestui echilibru la graniţa sa de nord, pentru extinderea preponderenţei politice, pentru lărgirea zonelor sale de influenţă. Noul stat fiind punctul de convergenţă al intereselor celor două Imperii - Romano-German şi bizantin - basilei au intervenit în permanenţă în problemele politice şi, mai ales, dinastice ale Ungariei. Însăşi regalitatea arpadiană a oscilat timp de două secole în alegerea integrării sale între statele Balcanului greco-bizantin, sau ale Occidentului latin. La jumătatea secolului XII s-a produs o renaştere a Bizanţului, săvârşită pe multiple planuri. Totodată, prin inaugurarea unei politici active la frontiera nordică, a avut loc şi o schimbare în raportul de forţe de la Dunăre. Imperiul s-a instalat din nou în acest spaţiu, trecând chiar dincolo de fluviu: o bună parte a Banatului românesc s-a aflat la vremea respectivă sub control direct bizantin. Din perioada domniei împăraţilor Comneni legăturile politice şi economice bizantino-maghiare s-au amplificat, devenind mai pregnante în epoca lui Manuel I (1143-1180). Dorinţa basileului de a reface măreţia imperiului său viza direct Ungaria: doar prin teritoriul ei Bizanţul putea să ajungă în vecinătatea Imperiului Romano-German şi să-şi extindă influenţa şi în acestă parte a Europei. Apogeul acestor legături datează din perioada domniei regelui Bela al III-lea (1172-1196), când relaţiile, dar mai ales interesele politice şi economice ale celor două state au înregistrat o linie convergentă.
În 1164, prin pacea încheiată cu Ungaria, Manuel I a stabilit un sistem de interdependenţă între cele două state. Această ordonare, în care Bizanţul apărea în chip de suzeran , îl prevenea pe basileu de posibilitatea unor viitoare atacuri sau extinderi din partea partenerului maghiar. În schimbul păcii şi al ajutorului, Manuel i-a oferit mâna fiicei sale, Maria, fratelui mai mic al regelui Ştefan al III-lea, ducele Bela. Acesta trebuia să aducă Imperiului, ca dotă, provinciile Dalmaţia şi Sirmium. Prin această alianţă matrimonială Manuel I nutrea speranţa unei uniuni a împaratului Bizantin cu regatul maghiar, evident în folosul său personal. Ajuns la Constantinopol la vârsta de 16 ani, Bela a fost educat şi pregătit pentru a deveni moştenitorul tronului imperial, în răstimpul de 10 ani cât a stat la curtea basileului, a făcut cunoştinţă cu modul de viaţă bizantin, cu instituţiile, legislaţia, cu politica financiară şi monetară a Imperiului. Dar naşterea, în 1167, a unui urmaş masculin şi ruperea imediată a augustei logodne, i-au barat brusc accesul la tronul basileilor. De aceea, când în 1172, nobilimea maghiară l-a chemat pe locul defunctului Ştefan III, Bela s-a grăbit să-l ocupe, primind întregul sprijin al lui Manuel I.
După urcarea pe tron, Bela al III-lea a menţinut apropierea de Bizanţ deşi, înşelat în aşteptările sale, ar fi putut trece în tabăra adversă, a lui Frederic Barbarossa. Această atitudine a fost dictată de două raţiuni: una diplomatică, cealaltă de interes politic personal. Prima condiţie a fost impusă de Manuel I: printr-un tratat bilateral acesta l-a determinat pe Bela să renunţe la provinciile Dalmaţia şi Sirmium în favoarea Imperiului, pretinzându-i totodată să jure solemn "să nu poarte vreun prejudiciu drepturilor romanilor şi să nu piardă niciodată din vedere interesele lor". Actul jurământului, una din numeroasele obligaţii feudale, a jucat un foarte mare rol în viaţa publică bizantină. Pc baza ideii de "ierarhie a statelor", de formare a unei aşa-zlse "familii a regilor", Bizanţul a creat un sofisticat sistem de dependenţă intre el şi statele cu care întreţinea diverse legături. Suveranii acestor state erau fiii, sau fraţii basileului care, în calitate de suzeran, avea o ascendenţă asupra lor ca vasali. În acest sens a depus şi Bela al III-lea jurământul de fidelitate. Prin el Manuel I ii neutraliza orice idee de uzurpare directă sau de ajutor dat unei alte puteri agresive.
Al doilea factor care şi-a lăsat amprenta asupra acţiunilor lui Bela al III-lea a fost interesul său personal. Deşi îndepărtat de la tronul basilellor, visele sale imperiale nu se schimbaseră. Din întreaga sa activitate reiese clar faptul că regele nutrea în continuare speranţa domniei peste cea mai întinsă monarhie. În alianţa cu Imperiul, Bela al III-lea şi-a urmărit scopul propriu, sperând să dispună, la momentul potrivit, de roadele politicii sale.
Atâta timp cât a trăit Manuel I, înţelegerea dintre basileu şi fostul său preferat a rămas completă: pe de o parte Bela nu a făcut nici o tentativă de a recupera Dalmaţia şi Sirmium, iar pe de altă parte, a acordat ajutor militar Bizanţului în luptele din Asia Mică. Un corp de armată maghiar, comandat de Ombudinus şi de voievodul Leustachius, a participat, în 1176, la bătălia de la Myriokephalon, împotriva sultanului Kilidj Arslan II.
Moartea lui Manuel I, survenită în 1180, a provocat o serie de tulburări în viaţa Impertlui, dând brusc consistenţă veleităţilor de mare dominaţie nutrite timp îndelungat de Bela al III-lea. Pe plan extern s-a produs o nouă schimbare de forţe, Bizanţul începând treptat să piardă arealul Dunării. În 1181 Bela al III-lea s-a grăbit să recupereze, ca pe un bun "personal", provincia dalmato-croată. Împreună cu Ştefan Nemanija, marele jupan al Serbiei care se declarase independent, Bela a atacat Imperiul în 1183, prădând oraşele Branlcevo, Belgrad, Nis şi Sofia. La acea dată regatul maghiar, unit cu Serbia, devenise o putere agresivă la Dunărea Mijlocie.
Pe plan intern, moartea basileului a produs o situaţie tensionată la Constantinopol: în 1182 capitala s-a răsculat împotriva împărătesei regente şi a favoritului ei, protosebastul Alexios Comnenul; Andronic Comnenul, vărul defunctului împărat, profită şi se proclamă împărat, îndepărtându-i, pe rând, pe regentă şi pe moştenitor, Alexios II Comnenul. Criza dinastică i-a dat lui Bela III posibilitatea de a interveni, la rândul său, în treburile Imperiului. El a păstrat neutralitatea doi ani de zile, asistând, de la distanţă, la revolta de palat. Însă, în momentul în care urmaşul de drept al lui Manuel I a fost asasinat, Bela III a întreprins o campanie împotriva uzurpatorului, motivată de apărarea legitimităţii. Dar aşa cum am arătat, în mod surprinzător, intervenţia, a fost stopată la Sofia.
În acel moment Bela exercita un control absolut asupra unei bune părţi a teritoriului bizantin din peninsula Balcanică. Atunci când uzurpatorul Andronic a fost masacrat la Constantinopol (1185), regele maghiar ar fi putut să-şi valorifice superioritatea militară şi să-şi realizeze dorinţele pe calea armelor. Şi-a schimbat însă brusc hotărârea, alegând mijloacele diplomatice. Pentru a-şi crea un drept mai puternic la coroana basileilor, Bela III s-a gândit să dea o bază dinastică pretenţiilor sale.
În acest sens a solicitat insistent mâna sorei lui Manuel I, călugăriţa Theodora. Presiunile sale au continuat până la refuzul categoric al Sinodului. Regele maghiar s-a supus hotărârii acestuia şi nu a mai insistat, dar nu s-a retras. Pe tronul Bizanţului urcându-se Isaac II Angelos (1185-1195), regele maghiar a recurs la un compromis, care i-a dat posibilitatea continuării amestecului în treburile interne ale Imperiului. A creat o nouă uniune matrimonială între cele două state, prin căsătoria fiicei sale
Margareta, de 10 ani, cu proaspătul basileu, în vârstă de 30 de ani. Prin această căsătorie legăturile dintre cele două state au fost consolidate: Dalmaţia şi toate cuceririle lui Bela III au reintrat în posesia Bizanţului; a fost încheiat un tratat de asociere , în vederea păstrării status-quo-ului la sud de Dunăre; în timpul trecerii cruciadei a III-a prin Balcani, (1189/1190), regele maghiar s-a angajat să acorde sprijin ginerelui său în faţa atacurilor lui Frederic I Barbarossa. În momentul în care eforturile de independenţă ale bulgarilor şi sârbilor au devenit presante, ele s-au ciocnit de interesele celor două puteri, Bizanţul şi Ungaria. Cele două state erau însă interesate în mod diferit în anihilarea oricăror acţiuni de acest gen în zonă. Poziţia lui Bela III, cu totul opusă celei bizantine, a reieşit clar mai ales în problema sârbă. Hotărârea cu care a acţionat a fost expresia evidentă a urmăririi stricte a propriului uteres. Momentul tensionat fiind însă depăşit, Isaac II s-a asigurat, pe baza unei înţelegeri încheiate în 1195, de sprijinul socrului său împotriva statului vlaho-bulgar.
Detronarea lui Isaac II - 1195 - moartea lui Bela III, (1196), precum şi evenimentele ulterioare, au pus capăt apropierii dintre cele două state. Orientarea politică şi economică a Ungariei s-a îndreptat în direcţia Occidentului, regatul intrând cu totul în sfera de influenţă a acestuia.
Perioada domniei Iui Bela III a făcut o notă cu totul aparte în istoria Ungariei secolului al Xll-lea. La suirea pe tronul ţării, populaţia l-a întâmpinat cu neîncredere pe tânărul rege, datorită educaţiei sale bizantine şi a legăturilor cu Imperiul. S-a dovedit însă a fi unul din cei mai destoinici regi al Ungariei. În toate acţiunile întreprinse Bela III a urmărit continuu înfăptuirea visului său Imperial. Dacă pe plan politic materializarea acestuia era dificilă şi presupunea aşteptarea unui moment favorabil, pe plan economic integrarea în sfera statelor balcanice, a Imperiului în ultimă instanţă, s-a dovedit a fi mult mai realizabilă. Sub influenţa celor văzute şi învăţate la Constantinopol, regele maghiar a dat o serie de legi şi a înfăptuit unele reforme ce veneau în întâmpinarea scopurilor sale. A avut un puternic şi dezvoltat simţ practic al lucrurilor, care l-a ajutat să însănătoşască balanţa financiară a regatului său şi să lase urmaşilor visteria plină. În cronica sa Simon de Keza îl numeşte pe Bela "cel care a îngăduit circulaţia aurului bizantin în Ungaria şi i-a stabilit cursul la 40 de dinari maghiari". Documentele din această perioadă arată că tranzacţiile mari erau calculate în argint brut sau în "aur bizantin" şi "pensa auri". Relaţiile comerciale ale Ungariei, (până la sfârşitul secolului XII), au fost orientate cu precădere spre sud, spre Bizanţ. Descoperirile arheologice şi monetare atestă intensificarea acestor relaţii, mai ales în timpul lui Manuel I.
Moneda arpadiană a suferit în secolul XII o puternică depreciere, atât din punct de vedere al valorii, cât şi al taliei, devenind de mărimea obolului. Bela III a pus capăt acestei devalorizări, conferind totodată şi o nouă tipologie monedei maghiare. Tot Simon de Keza îl caracterizează drept "reformatorul legislaţiei monetare". B. Homán consideră că în timpul domniei Iui Bela III au fost bătute 15,2 milioane de bucăţi de monede din 3283 kg. argint monetar. În cei 25 de ani de domnie Bela III a emis 13 tipuri monetare: 11 din argint şi două, dintre care unul aflat în discuţie, din bronz.
Emiterea nominalurilor din bronz nu a fost întâmplătoare, sau doar un capriciu al unor monetari. Ea demonstrează cât de profundă a fost reforma regelui, cât de multă atenţie a acordat Bela acesteia. Din păcate nu cunoaştem momentul emiterii acestor monede, piesele cu care erau ele asociate în descoperiri ori nefiind consemnate, ori piesele de bronz nefiind însoţite în descoperiri de alte tipuri monetare. Putem doar presupune momentul emiterii acestor piese. Fiind vorba de o emisiune din bronz, monedele în cauză puteau fi bătute doar pentru comerţul mărunt, pentru uzul zilnic. Ele au fost bine primite de o populaţie obişnuită deja cu moneda bizantină din bronz, mai ales în teritoriile din sud-estul Ungariei, din Banat şi Transilvania, zone unde, de altfel, se şi concentrează masa descoperirilor. Dar de ce această apariţie bruscă a unei emisiuni din bronz acolo unde, aproape de două secole, au fost emise doar monede din argint? În condiţiile istorice date, înseamnă că emisiunea a fost efectuată ori într-o situaţie de război - piesa apărând ca o monedă de necesitate mai de grabă pentru uzul populaţiei decât pentru plata armatei - ori ca o încercare de integrare a circulaţiei monetare interne într-un sistem mai larg, în sfera căruia gravita întreaga politică a ţării.
Ca monedă de necesitate putea fi emisă doar în două momente, după moartea lui Manuel I: în perioada
1181-1185 sau în răstimpul dintre 1192-1195. În primul interval de timp Ungaria a întreprins acţiuni militare: în 1183, atacând, in alianţă cu Serbia, Branioevo, Belgrad, Nis şi Sofia; în 1185, cucerind cetatea Zara. În cel de al doilea interval Ungaria a atacat Serbia, în 1192/1193 şi, a participat la campania împotriva lui Petru şi Asan, în 1195. Cel mai serios efort militar l-a depus în campania pornită împotriva lui Andronlc, în 1183. Atunci ar fi fost un moment vital pentru emiterea unei monede de necesitate. Având în vedere însă numărul foarte mare de astfel de emisiuni, precum şi faptul că au persistat în circulaţie o îndelungată perioadă de timp, până la moartea lui Bela III cel puţin, nu credem că ar putea fi vorba despre o emisiune de război, altfel şi metalul din care este confecţionată pledează pentru o monedă de circulaţie curentă.
Iconografia întrebuinţată nu este cea obişnuită pentru o simplă emisiune de necesitate. Simbolistica la care s-a făcut apel arată în mod clar urmărirea unei idei precise de către emitent. Însuşi faptul că au fost falsificate în epocă, ba chiar argintate şi aurite, ne îndreptăţeşte să credem că au fost bătute cu alt scop. În aceste condiţii credem că nu greşim apreciind scopul emiterii monedei CNH-98/100 ca fiind o intenţie de aliniere la sistemul monetar bizantin, de integrare economică a regatului maghiar în sfera Imperiului. Sub acest aspect moneda ar fl putut emisă, apreciem noi, în unul din cele două momente cheie pentru regatul maghiar, survenite după moartea basileului Manuel I. Primul - în 1183, când Bela III devenise stăpânul unei bune părţi a teritoriului bizantin din Peninsula Balcanică; al doilea - în 1185, când, devenind socrul basileului Isaac II Angelos, regele maghiar a căpătat dreptul de asistenţă asupra diverselor probleme cu care se confrunta Imperiul. Având în vedere finalul ambiguu al acţiunilor din 1183, credem că nu ne hazardăm considerând momentul emiterii monedei CNH-98/100 situându-se undeva între sfârşitul anului 1185 şi cel al anului 1186. Apreciem că aceasta a fost perioada de maximă reuşită a politicii Imperiale a lui Bela III. Iniţierea, acum, a unei integrări economice în sfera Imperiului, ar fi putut aduce, într-un viitor apropiat norocos, şi o uniune politică între cele două state.
Paginaţia 129-136
Descarcă fişierul
Titlul volumului de apariție
  • Cercetări Numismatice; VII; anul 1996